Comunicat de presă: Reciclare cu "bani negri" şi "vin acru"

Data: 24 Mai 2011

Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor informează: Întrucât articolul din ziarul România liberă, apărut în data de 23 mai 2011, intitulat Donaţii: 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică şi afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii Megastory, difuzată de Realitatea TV în data de 21 mai 2011, sunt o prezentare tendenţioasă şi alarmistă, bazată mai mult pe ficţiune decât pe date concrete, pentru o corectă informare a opiniei publice precizăm următoarele: 1. Cele două materiale denigratoare dezinformează opinia publică şi calomniază Arhiepiscopia Bucureştilor, vorbind incorect despre sume fabuloase date de credincioşi bisericilor, ceea ce nu este adevărat. Cât despre sumele încasate din vânzarea vinului şi a lumânărilor produse de Arhiepiscopia Bucureştilor, precizăm că acestea sunt înregistrate în mod corect pe bază de factură, după toate regulile contabile în vigoare. 2. Lumânările produse de eparhie şi distribuite la parohii şi mănăstiri spre vânzare constituie singura sursă constantă pentru susţinerea eparhiei (a Arhiepiscopiei, protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor), întrucât fiecare unitate primeşte un anumit procent din vânzarea lumânărilor pentru a acoperi cheltuielile curente (facturi la utilităţi, salubrizare, impozite, salarii din fonduri proprii etc.), mai ales în această perioadă în care donaţiile credincioşilor sunt din ce în ce mai mici din cauza crizei economice şi a sărăciei care-i urmează. De la bugetul de Stat eparhiile nu mai primesc nici o contribuţie pentru cheltuielile menţionate anterior. De asemenea, banii obţinuţi din vânzarea lumânărilor, obiectelor şi cărţilor bisericeşti sunt folosiţi pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi cultural-misionare ale eparhiei. 3. În ceea ce priveşte vinul bisericesc, care prea adesea inspiră unor reporteri "o beţie de cuvinte" critice, acesta este vin produs din via Arhiepiscopiei Bucureştilor, păstrată chiar şi în timpul regimului comunist, întrucât vinul bisericesc are un specific aparte în ceea ce priveşte prepararea lui, conform tradiţiei liturgice ortodoxe. Aşadar, Arhiepiscopia Bucureştilor nu distribuie parohiilor şi mănăstirilor vin procurat din alte surse, ci propriul său vin, pentru a fi folosit în activităţile liturgice şi pentru a acoperi o parte din cheltuielile legate de susţinerea producţiei de vin a eparhiei din care fac parte aceste unităţi de cult. Preţul vinului produs de Arhiepiscopia Bucureştilor este unul accesibil şi chiar modest, în raport cu preţul pieţei. Aşadar, insinuarea că vinul ar fi scump este o atitudine calomniatoare, iar afirmaţia că vinul ar fi acru este o dezinformare, întrucât vinul Arhiepiscopiei este unul demidulce. Arhiepiscopia Bucureştilor nu livrează parohiilor vin acru, însă gustul acestuia se poate schimba dacă nu a fost păstrat corespunzător, iar dacă vreo parohie ar fi constatat un astfel de caz, ea avea posibilitatea returnării vinului la crama Centrului eparhial. Era mai corect din partea jurnaliştilor să precizeze care parohie anume a primit vin acru, pentru a putea verifica afirmaţia. Prin urmare, acuzaţia că vinul este acru are ca scop "înăcrirea" articolului pentru a fi cât mai denigrator la adresa Centrului eparhial. 4. Cât priveşte acuzarea Pr. Ioan Alexandrescu, de la parohia Chitila I, privind o falsificare a diplomelor de studii, persoanele care susţin aceasta o fac din răzbunare, deoarece au pierdut unele avantaje venite din partea parohiei Chitila I. Cercetarea cazului privind presupusa falsificare a diplomei de studii a fost făcută de Sectorul Juridic şi Serviciul Personal al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care au constatat că actele personale depuse de Pr. Ioan Alexandrescu la momentul numirii sale în postul de preot la parohia Buda, protoieria Câmpina (în anul 1998), sunt autentice şi nu au nici o legătură cu actele cumnatului său decedat, teologul Gheorghe Postolachi. Arhiepiscopia Bucureştilor permite autorităţilor abilitate să verifice aceste acte ale Preotului Ioan Alexandrescu în baza cărora s-a făcut numirea în postul de preot. În concluzie, se poate înţelege uşor că repetarea periodică şi sistematică a aceloraşi acuzaţii la adresa Arhiepiscopiei Bucureştilor, nu are ca scop informarea corectă a publicului, ci diminuarea credibilităţii Bisericii în societate, potrivit unui plan concertat şi adaptat la perioada de criză economică actuală. (Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor)