COMUNICAT DE PRESĂ: Semne de speranţă într-un context trist. Noi programe ale Patriarhiei Române

Data: 07 Iulie 2010

În zilele de 6-7 iulie 2010, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

- Proclamarea anului 2011 ca Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română cu scopul întăririi şi promovării valorilor familiei creştine; - Aprobarea Programului social şi pastoral în vremuri de criză economică propus de Patriarhia Română cu scopul ajutorării familiilor de vârstnici cu pensii mici, a familiilor sărace cu mulţi copii, dar cu venituri mici şi a bolnavilor săraci. Programul va fi derulat de fiecare eparhie la nivel de parohie, mănăstire, protopopiat şi centru eparhial prin intensificarea programelor sociale desfăşurate şi prin organizarea de noi cantine filantropice, colecte de alimente, îmbrăcăminte, alte produse de strictă necesitate şi bani cu scopul ajutorării categoriilor sociale defavorizate; - Aprobarea unor măsuri de sprijinire a familiilor preoţilor din parohiile sărace prin constituirea de fonduri pastorale eparhiale alimentate prin contribuţii de solidaritate; - Sfântul Sinod a hotărât să adreseze un apel la dialog frăţesc Bisericii Române Unită cu Roma (Greco-Catolică) pentru o mărturie creştină comună în societatea românească contemporană din ce în ce mai secularizată cu speranţa creării unui climat de încredere şi respect reciproc între cele două Biserici româneşti. În acest context, ierarhii Sfântului Sinod şi-au dat acordul de principiu pentru o posibilă invitaţie a Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea în România. În acest sens, Patriarhia Română va evalua timpul invitaţiei în consultare cu alţi factori implicaţi. În cadrul şedinţei sinodale a fost prezentat stadiul demersurilor pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. La finalul şedinţei, ierarhii Sfântului Sinod au participat la ceremonia de premiere a câştigătorilor concursului de proiectare pentru Catedrala Mântuirii Neamului, care a avut loc în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei. Cu acest prilej, a fost lansat oficial site-ul www.catedralaneamului.ro, dedicat Catedralei Mântuirii Neamului, realizat de centrul de presă Basilica în colaborare cu sectorul Monumente şi Construcţii bisericeşti şi cu sprijinul Serviciului IT ale Patriarhiei Române.