Comunităţi clujene în sărbătoare
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu primăriile şi Consiliile Locale ale comunelor Poieni şi Sînpaul, organizează o serie de manifestări populare reunite sub genericul „Ziua Satului”, la Bologa, Morlaca şi Sînpaul, evenimente ce se vor desfăşura în zilele de 2 şi 3 iulie.
Astfel, manifestările vor debuta sâmbătă, 2 iulie, la Bologa, cu cea de-a doua ediţie a manifestării „Ziua Cetăţii Bologa”, organizată de Parohia Ortodoxă Română Bologa. Evenimentul va începe de la ora 12.30 cu o paradă a costumelor populare locale şi un obicei local strămoşesc „Haba”, după care va avea loc Spectacolul Folcloric la care va participa interpreta de muzică populară Sava Negrean Brudaşcu şi fiica satului, interpreta de muzică populară Lucia Potra, acestora alăturându-se Ansamblul Folcloric „Rapsodia Someşeană” din Cluj-Napoca. Duminică va avea loc o serie de activităţi sportive: Cupa Prieteniei, fotbal, volei, tir cu arcul, precum şi Cross Bike.
Duminică, 3 iulie, începând cu ora 13.00, pe scena în aer liber a căminului cultural din Morlaca, se va desfăşura un spectacol folcloric, cu participarea ansamblurilor folclorice „Muguri de dor” din Poieni, Ansamblul Folcloric „Morlaca” şi un grup instrumental format din Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, care va acompania invitaţii în recital: Mariana Morcan, Maria Golban Şomlea, Florin Bota, Arlesiana Agrijan, Ghiţă Golban şi Bianca Moca.
În perioada 2-3 iulie, comuna Sînpaul sărbătoreşte „Zilele Comunei Sînpaul”, iar manifestările organizate cu acest prilej vor începe sâmbătă 2 iulie, de la ora 14.00, cu activităţi sportive, urmând ca seara, tinerii să se bucure de o discoteca organizată în aer liber. Duminică, 3 iulie, începând cu ora 14.00, va avea loc deschiderea oficială a manifestării culturale, care va debuta cu un Te Deum, urmat de „Evocări Vlad Alexandru şi Ioan Alexandru”, urmând ca de la ora 16.30 să aibă loc spectacolul folcloric susţinut de către Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, împreună cu interpreţii Maria Marcu, Amalia Codorean Chindriş, Grigore Sâmboan, Mihaela Grindean, Iulia Bucur, Alex Vaida, Raluca Delean şi Raluca Dârgău. Evenimentul va fi întregit de prezenţa Ansamblului Studenţesc „Mugurelul” al Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, după cum se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Cluj.