Comuniune euharistică a elevilor timișoreni
Elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara au participat, săptămâna trecută, la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în biserica Parohiei Timișoara-Fratelia, de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Elevii, dascălii și părinții elevilor s-au împărtășit cu Sfintele Taine și s-au bucurat de primirea binecuvântată și călduroasă a părinților slujitori. Răspunsurile liturghice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicolae” al Facultății de Teologie din Timișoara. La finalul Sfintei Liturghii, elevii, împreună cu profesorii și cu părinții, au cântat tropare și „Avem o țară”, pe versurile poetului Radu Gyr.