Comuniune și rugăciune la o mănăstire ialomițeană
Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 28 ianuarie, în biserica Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia, județul Ialomița, de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un sobor de clerici, din care a făcut parte și părintele arhim. Rafail Mâț, vicar eparhial și starețul mănăstirii.
Răspunsurile au fost date de un grup psaltic format din elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre Pilda nunții fiului de împărat, arătând că haina de nuntă este credința însoțită de faptele bune, pe care trebuie să le arătăm atunci când ne întâlnim cu Hristos, conform sfesc.ro.