Conacul Elenei Cuza, achiziţionat de administraţia locală
Primăria Comunei Soleşti din județul Vaslui a primit drept de preempţiune pentru cumpărarea Conacului Rosetti-Solescu, în care a locuit familia Elenei Cuza, soția domnitorului Al.I. Cuza. Conacul va fi cumpărat de administrația locală, potrivit primarului comunei Soleşti, Mona Bujor, citat de Agerpres. „Eu doresc să intre în circuitul turistic, (…) să-l păstrăm ca muzeu. E un vechi proiect de suflet al meu, (…) neavând conacul în proprietate, nu am putut accesa fonduri”, a spus Mona Bujor. Clădirea va fi achiziționată contra sumei de 200.000 de dolari, din care primăria locală poate acoperi contravaloarea a 50.000 de euro, restul banilor urmând a fi obținuți printr-un parteneriat public-privat.
Conacul de la Solești, așa cum este cunoscut în zonă, a fost una dintre cele mai frumoase case boierești din Moldova, construită de familia Rosetti-Solescu, familia Elenei Cuza, în jurul anului 1827. Lângă biserica familiei, situată în imediata apropiere, a fost înmormântată, la 30 aprilie 1909, doamna Elena Cuza.
Conacul a fost naționalizat în 1949 și a funcționat ca școală până în 1977, când a fost afectat de cutremurul din 1977. După 1990, a fost revendicat de urmașii Elenei Cuza, iar situația litigioasă s-a întins pe mai mulţi ani. Deşi este monument istoric de categorie A (de interes national), în prezent se află într-o accentuată stare de degradare.