Concert al teologilor sibieni la Catedrala mitropolitană

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 05 Aprilie 2012

Corul bărbătesc á capella "Teologia Sibiu" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din oraşul transilvan a susţinut miercuri, 4 aprilie, un concert de cântări specifice Postului Mare. Concertul a avut loc după slujba de seară, oficiată de soborul de preoţi şi diaconi slujitori la acest lăcaş de cult. Credincioşii care au participat la slujba religioasă au avut posibilitatea să asculte cântări religioase armonizate pentru cor bărbătesc. Amintim din repertoriu cântările "Taina creştinătăţii", "Suflete al meu", "Rugăciune", "Cămara Ta", "Dumnezeu este Domnul", "Miluieşte-mă, Dumnezeule" şi "Cu noi este Dumnezeu". Studenţii teologi au fost dirijaţi de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, iar concertul a făcut parte din manifestările religios-culturale organizate la Catedrala din Sibiu înaintea marelui praznic al Învierii Domnului.