Concert aniversar al Corului bărbătesc „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu“ - 10 ani de activitate

Un articol de: Ionuţ-Gabriel Nastasă - 23 Mai 2018

Mâine, 24 mai, ora 18:30, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu" din Iaşi, va avea loc concertul aniversar al Corului bărbătesc „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu" din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţarea acestuia.

La începutul anului 2008 a fost constituită prima formulă a corului bărbătesc, alcătuit atunci din aproximativ 40 de studenţi ai anului I Pastorală. În primăvara anului următor, corul bărbătesc al facultăţii noastre l-a primit drept ocrotitor pe Mitropolitul Iosif Naniescu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Mitropolitul Iosif Naniescu, trecut de curând în rândul sfinţilor Bisericii noastre, a fost el însuşi un iubitor şi practicant al muzicii bisericeşti, recunoscut ca psalt, pedagog, compozitor, scriitor şi colecţionar de manuscrise muzicale psaltice, dar şi ca un susţinător al corului mixt al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, condus de renumitul muzician Gavriil Musicescu.

Urmând practica de interpretare în Biserica Ortodoxă Română, corul bărbătesc al facultăţii noastre a abordat de la început repertoriu muzical bisericesc atât de factură monodică (reflectat prin cântări psaltice), cât şi de factură armonico-polifonică, iar atunci când contextul a permis, şi-a extins repertoriul cu piese muzicale laice.

În cei zece ani de funcţionare, componenţa corului a fost într-un proces continuu de înnoire, încât putem spune că s-au perindat în acesta câteva sute de studenţi teologi. Am trăit împreună zece ani frumoşi, cu activităţi muzicale antrenante (cele mai multe desfăşurate pe plan local, iar altele în afara ţării), în care am reuşit să edităm trei CD-uri cu muzică bisericească psaltică şi armonico-polifonică, am participat la numeroase evenimente culturale, concerte, concursuri (cu premii importante la Iaşi, Bucureşti şi în Polonia) etc.

Evenimentul de mâine va cuprinde trei părţi:
- un program de muzică religioasă de aproximativ jumătate de oră, interpretată de corul bărbătesc aniversat, care va reuni membri din diverse generaţii de absolvenţi şi studenţi actuali ai facultăţii noastre;
- lansarea CD-ului aniversar „Prinos euharistic", care va putea fi achiziţionat la momentul concertului, dar şi după aceea;
- un program de muzică religioasă şi folclorică, interpretat de Corala mixtă „Universitas" a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, coordonată de doamna Gabriela Enăşescu.

Aşteptăm cu drag pe toţi iubitorii de muzică bisericească şi folclorică să ne fie alături la acest moment aniversar pentru a avea prilejul de a le împărtăşi prin cânt bucuria noastră sinceră spre slava lui Dumnezeu.