Concert aniversar Alexandru Racu la Craiova

Data: 01 Iunie 2012

Miercuri, 6 iunie, de la orele 19:00, Filarmonica "Oltenia" va găzdui un concert aniversar dedicat diaconului Alexandru Racu la împlinirea vârstei de 75 de ani. Sub bagheta emeritului dirijor, corala filarmonicii va prezenta un repertoriu amplu, format din mai multe piese clasice, desfăşurate şi încadrate istoric, în funcţie de perioada apariţiei.

Părintele diacon Alexandru Racu s-a născut la Chişinău, în data de 19 ianuarie 1937. Este absolvent al Şcolii Populare de Artă (vioară, pian, dirijat) din Craiova şi al Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, pe specializările Pedagogie şi Dirijat cor academic.

A obţinut numeroase distincţii artistice: peste 30 de titluri de laureat pe ţară în finalele concursurilor artistice, cu formaţii profesioniste şi de amatori, posesor al trofeelor "Ciprian Porumbescu" - Suceava, "D. G. Kiriac" - Piteşti, "Ion Vidu" - Lugoj. A fost decorat cu Ordinul "Meritul Cultural", clasa a V-a şi "Steaua R.S.R.", clasa a IV-a. De asemenea, în anul 2004, cu prilejul aniversării centenarului Societăţii Filarmonice din Craiova, Preşedinţia României i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului "Meritul Cultural".

Ca dirijor, a realizat concerte acappella, vocal-simfonice, simfonice, spectacole de operă şi operetă, înregistrări pentru radio şi televiziune. A întreprins turnee în întreaga ţară, precum şi peste hotare (Bulgaria, ex-Iugoslavia, Moldova, Italia, Franţa). A susţinut peste 1.000 de concerte educative pentru elevi, conferinţe, comunicări pe teme muzicale, cursuri pentru perfecţionarea dirijorilor amatori.

Personalitatea complexă a maestrului Alexandru Racu este întregită de activitatea de instrumentist în cadrul orchestrei (vioară, pian, orgă, celestă) şi de îndelungata prestaţie în domeniul componistic, fiind membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Dirijor permanent al corului Filarmonicii "Oltenia", de-a lungul prestigioasei cariere artistice a obţinut succese artistice deosebite, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Alexandru Racu deţine titlul de doctor în muzică al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, teza sa tratând "Profilul corului de Filarmonică şi orizontul artistic al dirijorului său".