Concert „Cantus Domini” la Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 10 Mai 2022

Membrii coralei bărbăteşti „Cantus Domini”, sub bagheta arhidiaconului prof. Răzvan-Constantin Ştefan, au concertat în seara zilei de marţi, 10 mai, în Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis patriarhal, din Piaţa Operei, București. Invitaţi speciali ai evenimentului au fost artista Oana Sârbu, soprana Alina Bosovici, tenorul Bogdan Mihai şi părintele Dumitru-Codruţ Scurtu.

Credincioşii adunaţi în număr mare în măreaţa biserică din Piaţa Operei închinată Sfântului Mucenic Elefterie au trăit un moment de înălţare sufletească în seara zilei de 10 mai, sfântul lăcaş găzduind concertul pascal al coralei bărbăteşti „Cantus Domini”, dirijată de arhidiaconul Răzvan-Constantin Ştefan. Programul evenimentului, care se înscrie în Stagiunea corală „Paul Constantinescu” a Asociaţiei Naţionale Corale din România, a inclus cântări specifice perioadei pregătitoare pentru praznicul Învierii Domnului, precum şi lucrări din perioada pascală.

Concertul a fost deschis printr-un cuvânt de prezentare a coralei înfiinţate în anul 2013, lecturat de părintele Mircea Ioniţă, în care au fost punctate principalele realizări în plan intern şi internaţional în ceea ce priveşte participările la diferite concursuri şi competiţii şi distincţiile primite.

În continuare, după intonarea imnului pascal „Hristos a înviat”, compus de Alexandru Podoleanu şi Gavril Musicescu, corala a interpretat lucrarea „Kyrie eleison”, compusă de Catolicosul Ilyas al II-lea al Georgiei, solistă fiind soprana Alina Bosovici, membră a Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române şi a Corului „Preludiu”. Pe acordurile acestei cântări, părintele a lecturat „Tabloul cosmogonic” din „Scrisoarea I” a lui Mihai Eminescu.

Prima parte a concertului, conturată pe tematica pascală „De la Patimă la Înviere”, a mai cuprins lucrările „Cămara Ta”, de Ioan D. Chirescu; „Rugăciunea inimii”, de Paul Constantinescu; `Doamne, auzi glasul meu”, de Mihnea Duşcă, elev în clasa a 11-a a Seminarului Teologic din Bucureşti; „Doamne, buzele mele”, de Sabin Drăgoi, cu interpretarea soliştilor Andrei Predescu şi Gheorghe-Alexandru Lazăr; „Fie, Doamne, mila Ta spre noi”, de Gheorghe Danga, fiind încheiată de lucrarea „Prohodul” a lui Paul Constantinescu, aranjată pentru cor bărbătesc de Florian Costea.

Cea de-a doua parte a concertului a debutat cu interpretarea cântării „Hristos a înviat din morţi”, de Dimitrie G. Kiriac, urmată de „Rugăciuni către Îngerul păzitor”, de Virgil Popescu, aranjată pentru cor bărbătesc de Victor Stoica, cu participarea în calitate de solistă invitată a artistei Oana Sârbu.

Această a doua parte a evenimentului a mai cuprins lucrările „Astăzi tot trupul”, concert de Gavril Musicescu; „Iubi-Te-voi, Doamne”, de Nicolae Lungu, cu interpretarea tenorului Bogdan Mihai, şi „Chinonic”, pe muzica lui Gheorghe Danga. Concertul a fost încheiat prin interpretarea imnului pascal „Hristos a înviat”, de pr. Ion Popescu-Runcu.