Concert caritabil de colinde la Oradea

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 13 Decembrie 2024

Parohia „Buna Vestire” din Oradea, în colaborare cu Episcopia Oradiei, a organizat, în 11 decembrie, concertul caritabil de colinde „Uniți într-un cânt”, la Casa Tineretului din cartierul orădean Ioșia. Beneficiarul acțiunii filantropice este familia lui Marc-Petru Bîrțan, un băiețel de 3 ani din Lugașu de Jos, județul Bihor, care se luptă cu o tumoare cerebrală de gradul III (ependimom cu creștere rapidă). În prezent, Marc-Petru și familia sa se află la Viena, unde urmează un tratament pe o perioadă de doi ani, iar cheltuielile financiare ale familiei sunt cople­șitoare.

În cadrul concertului de colinde, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat un cuvânt părintesc de binecuvântare și încurajare pentru familia Bîrțan şi a rostit o rugăciune către Marele Tămăduitor și Făcător de Minuni, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, recunoscut drept grabnic-mijlocitor și vindecător. Pe scena Casei Tineretului au urcat interpretele Otilia Haragoș-Seghedi, Simona Costin, Anamaria Turc-Gal, Violeta Gherman, Maria Secan, Anastasia Ianc, Natalia-Annemarie Mendre și Grupul vocal „Moșteni­torii Cântecului” de la Palatul Copiilor din Oradea, coordo­nați de Anamaria Turc-Gal. 

Donaţiile au însumat peste 116.127 de lei (aproximativ 23.220 de euro). Colecta va continua în parohiile ortodoxe din Eparhia Oradiei.