Concert caritabil de muzică populară la Craiova
Manifestările organizate la Craiova cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Asociaţiei "Vasiliada" a Mitropoliei Olteniei s-au încheiat marţi, 14 iunie,
printr-un concert caritabil de muzică populară. Evenimentul a avut loc pe scena Teatrului Liric "Elena Teodorini" şi a reunit interpreţi îndrăgiţi precum: Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nineta Popa, Ionuţ Fulea, acompaniaţi de orchestra Ansamblului Folcloric "Maria Tănase". Concertul, organizat de Asociaţia "Vasiliada", se află la cea de-a IV-a ediţie. Fondurile strânse prin vânzarea biletelor vor fi folosite în sprijinul copiilor cu probleme sociale, aflaţi în pragul abandonului şcolar. La eveniment a fost prezent şi IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. (Gh. Cioiu)