Concert caritabil în parohia Căueşti
În parohia Căueşti, Protopopiatul Iaşi 3, va avea loc miercuri, 15 august, un concert caritabil de muzică religioasă şi populară. Invitaţii acestui eveniment sunt interpreţii de muzică populară: Mariana Răciulă Hăueşteanu, fiică a satului Căueşti, Ştefan Deaconiţa, George Hârtopanu şi Costel Avasâlcăi. "Concertul caritabil din parohia noastră este organizat pentru strângerea de fonduri necesare continuării lucrărilor la Biserica "Tuturor Sfinţilor" din Căueşti. Evenimentul va avea loc prin implicarea doamnei Mariana Răciulă Hăueşteanu şi va debuta cu interpretarea unor piese religioase. Concertul s-a constituit în dorinţa de a mulţumi domnului Constantin Sârghi, care doreşte sa doneze trei icoane în tehnica intarsiei", a declarat pr. paroh Bogdan Sîrbu. Biserica "Tuturor Sfinţilor" din Căueşti este pregătită pentru pictura interioară. În prezent se izolează turla de deasupra naosului. "A fost cumpărată marmura pentru pardoseală. Ne pregătim pentru licitaţia picturii, întrucât am primit avizul Comisiei de pictură bisericească de la Bucureşti. Va urma achiziţionarea mobilierului", a adăugat pr. paroh Bogdan Sîrbu. (C. Ciofu)