Concert caritabil organizat de ASCOR Iaşi
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași), va organiza duminică, 21 iunie 2020, un spectacol caritabil on-line cu artiști de seamă ai folclorului românesc, în vederea strângerii de fonduri pentru finalizarea casei pentru o familie cu șapte membri din județul Botoșani.
Familia locuiește în prezent într-o anexă ce se află într-un stadiu de degradare în proporție de 90%, fiind lipsită de electricitate și de alte utilități de bază. Până în momentul de față, s-au strâns prin donații 14.022 euro din 35.000 necesari, lucrările ajungând la roșu. În sprijinul campaniei „Împreună ridicăm o casă”, artiști de renume ai folclorului românesc, precum Mioara Velicu, Steliana Sima, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Ion Paladi, Constantin Bahrin, Maria Șalaru, Maria Costioaia, Cristinel Iordăchioaia, Florentina Vezatiu și Sergiu Grăunte, au acceptat invitația asociației de a participa la un spectacol caritabil on-line în data de 21 iunie 2020. Spectacolul va avea loc la Ateneul Național din Iași, începând cu ora 18:30, și va fi transmis exclusiv on-line pe paginile de Facebook: Doxologia, ASCOR Iași, Salvează o inimă, precum și pe paginile filialelor ASCOR din orașele: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Cluj, Craiova, Galați, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgoviște, Târgu Jiu.
„În calitate de studenți și voluntari, am pornit în această campanie cu buget zero, dar cu încredere în Dumnezeu și convingere că această casă va fi construită de sute și de mii de persoane care vor pune o cărămidă la construcția ei și ale căror nume vor fi scrise atât pe zidurile casei, cât mai ales în Cartea Vieții”, a declarat Emanuel Buta, președintele ASCOR Iași.
„Ne bucurăm de fiecare ajutor primit pentru a ridica această casă, fie că primim direct bani, fie că primim materiale de construcții sau chiar o încurajare, o apreciere, orice ajutor este pentru noi o mare bucurie, iar pentru familia Tipișca, este un pas spre împlinirea visului de a avea o casă. Totodată, suntem foarte recunoscători față de artiștii care ne sunt mereu alături și care cred, în număr tot mai mare, în această campanie”, a afirmat Andrei Mocanu, coordonator al Departamentului Asistență Socială și al campaniei „Împreună ridicăm o casă”, ASCOR Iași.
În data de 1 iunie 2020, ASCOR Iași a lansat site-ul www.impreunaridicamcase.ro prin care dorește să prezinte stadiul campaniilor caritabile în desfășurare și să ofere informații pentru cei care doresc să pună o cărămidă la construcția casei din județul Botoșani. Tot prin intermediul site-ului vor fi transmise informații cu privire la următoarele evenimente caritabile on-line organizate de ASCOR Iași.