Concert coral de Păresimi în Eparhia Oradiei
Ca în fiecare an, în Postul Păresimilor, Episcopia Oradiei a organizat, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea, tradiţionalul concert coral prepascal de Păresimi.
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, au concertat cinci formaţii corale. În deschiderea evenimentului, pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul la Episcopia Oradiei şi director al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, a subliniat importanţa Sfântului şi Marelui Post, pe care cântările liturgice din această perioadă îl aseamănă cu un urcuş duhovnicesc spre Înviere.
Au interpretat cântări specifice perioadei: copiii din Corul „Îngeraşii“ de la Catedrala Episcopală, dirijaţi de pr. Nicolae Pop, vicar eparhial; tinerii din corul „Sfinţii Melozi“ de la Catedrala Episcopală; corul „Diacon Nicolae Firu“, dirijat de Părintele Arhid. Prof. Ştefan Lakatos, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea; Corala, „Psalmodia Varadiensis“ a Universităţii din Oradea, dirijată de pr. conf. univ. dr. Mihai Brie; corul Bisericii cu Lună din Oradea, dirijat de prof. conf. univ. dr. Valentin Lazăr. Execuţia muzicală a corului Bisericii cu Lună a fost potenţată de vocile celor doi cunoscuţi solişti bihoreni, Florina şi Florin Mariş-Hinsu, cadre didactice la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea.
La finalul concertului, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare, felicitându-i pe toţi coriştii, împreună cu dirijorii lor: „Ascultând toate cele cinci formaţii corale, putem spune că «Îngeraşii», copiii din prima formaţie corală, vor duce mai departe tradiţiile pe care şi noi le-am primit de la înaintaşii noştri. Prin ei, Biserica va merge mai departe şi ei se vor bucura de vremurile în care nu vor mai fi cruci sfinte părăsite, pe la răscrucile drumurilor, ci biruinţa Sfintei Cruci va fi clară pentru toţi, cu preţul Sângelui vărsat pe Gogota şi cu preţul sângelui atâtor martiri de la începuturile Bisericii, până în vremurile noastre, sânge care mărturiseşte despre Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce, pentru mântuirea noastră, a tuturor“. La concert au participat părinţii consilieri din cadrul Eparhiei, preoţi de la Catedrala Episcopală, părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ şi ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, precum şi alţi preoţi, profesori, elevi, credincioşi şi invitaţi.