Concert coral la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Capitală
Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din București, a găzduit luni, 1 aprilie 2024, concertul Corului Vouniatadon din Corfu, Grecia. Evenimentul face parte din Stagiunea corală bucureșteană „Paul Constantinescu”, desfășurată anual în lăcașul de rugăciune de lângă Piața Operei.
Evenimentul a fost moderat de arhid. Ștefan Răzvan, dirijorul Corului „Cantus Domini”: „Ca element de noutate este faptul că la catedrala din Corfu, unde se află moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, la fiecare Sfântă Liturghie se cântă coral. Nu se cântă imnuri bizantine în sensul în care înțelegem noi muzica psaltică, ci sunt imnuri adaptate pentru cor pe patru voci, recitative, care seamănă într-o anumită măsură cu zona rusească, adaptată pe stilul anumitor melodii grecești, care au fost luate și puse în repertoriul bisericesc”.
La final, părintele paroh Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală, a oferit corului o icoană cu Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, ocrotitorul cunoscutului lăcaș de rugăciune, printre puținele închinate ierarhului sfânt al Iliriei.
Următorul concert de la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou va avea loc în data de 18 aprilie, de la ora 19:00 și va fi susținut de Corul bărbătesc „Cantus Domini”.
Corului Vouniatadon din Corfu a fost înființat în anul 2010 și este dirijat de Spyros Bochalis.