Concert de cântări religioase la Buftea
La Casa de Cultură a oraşului Buftea, judeţul Ilfov, a avut loc miercuri, 9 aprilie, un concert de cântări religioase specifice Postului Mare şi perioadei pascale, susţinut de Corul „Macarie Protopsaltul“ al Protopopiatului Ilfov Nord din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Credincioşii din oraşul Buftea, precum şi din localităţile învecinate au păşit la jumătatea acestei săptămâni în atmosfera duhovnicească şi meditativă specifică perioadei de final a Postului Mare, printr-un concert de cântece religioase susţinut de corul Protopopiatului Ilfov Nord, care poartă numele cunoscutului protopsalt român Macarie Ieromonahul. Concertul de muzică religioasă a fost deschis de un moment artistic şi literar susţinut de copii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi de la Liceul Tehnologic „Barbu A. Stirbey“, din oraşul Buftea. Elevi şi liceeni au recitat poezii şi au cântat piese din repertoriul religios şi cel tradiţional.
În continuare, Corul „Macarie Protopsaltul“ a interpretat următoarele cântări: stihirea a II-a pe glasul 8 de la Vecernia Învierii; „Suflete al meu“ de Mihail Berezovschi; „Până când Doamne“ de D. Bortneaschi; „Ziua Învierii“, aranjament pentru cor bărbătesc de pr. prof. Nicu Moldoveanu; „Înnoieşte-te noule Ierusalime“, aranjament pentru cor bărbătesc de Nicolae Lungu.
La eveniment au participat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele protopop Cristian Burcea de la Protopopiatul Ilfov Nord. La final, părintele arhimandrit Veniamin Goreanu a rostit un cuvânt.
„În această perioadă a Postului Mare apropiată de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vă îndemn să lăsaţi din grijile lumeşti, să fiţi mai milostivi cercetând pe cei în suferinţă care au nevoie de mângâiere, de ajutorul şi dragostea noastră, să fiţi cu mai multă luare aminte faţă de cele duhovniceşti, să mergeţi la sfintele slujbe din Săptămâna Mare, să vă cercetaţi conştiinţa şi să vă curăţiţi sufletele prin Taina Spovedaniei şi prin Taina Împărtăşaniei pentru a primi deplin bucuria Învierii Mântuitorului“, a spus părintele arhimandrit.
„Concertul reprezintă o activitate misionar-pastorală a Protopopiatului Ilfov Nord, organizată în colaborare cu Primăria oraşului Buftea şi cu Centrul Cultural Buftea. Corul «Macarie Protopsaltul» al Protopopiatului Ilfov Nord, dirijat de părintele Constantin Dumitrescu, preot la Parohia Dumbrăveni, judeţul Ilfov, are în componenţă acum 28 de preoţi şi cântăreţi de la parohii din cuprinsul protopopiatului. A fost înfiinţat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Corul a susţinut în fiecare an concerte la Centrul Cultural „Ion Manu“ din Otopeni, precum şi pe scenele mai multor case de cultură din localităţile din cuprinsul protopopiatului, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. În anul 2008 a susţinut câteva concerte în Italia, la Roma, şi a participat la Festivalul Internaţional de Muzică Corală «D.G. Kiriac», ediţia a XXVII-a, unde a interpretat 10 piese, primind Trofeul festivalului“, ne-a spus părintele protoiereu Cristian Burcea.