Concert de cântări religioase la Catedrala Episcopală din Giula

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 10 Iulie 2023

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în Duminica a 5-a după Rusalii în mijlocul credincioșilor şi pelerinilor Catedralei Episcopale din Giula, Ungaria. Ierarhul român a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, se arată într-un comunicat al Biroului de presă eparhial.

La finalul Sfintei Liturghii, Corul „Pro Musica” din Giula și Corul Parohiei Micălaca Veche II din Arad au susținut un miniconcert de muzică religioasă în care au interpretat piese alese, aducând bucurie duhovnicească în sufletele credincioșilor. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a apreciat frumusețea interpretării, felicitându-i pe membrii şi conducătorii celor două corale pentru profesionalismul cu care au pregătit evenimentul.

Membrii corurilor, clericii și ceilalți invitați au fost poftiți apoi și la o agapă comună, oferită din partea Fundației „Pro Musica”, cu sprijinul financiar al Fondului de Subvenții „Gabriel Bethlen”, din cadrul Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta.