Concert de colinde al corurilor Facultății de Teologie din Arad
În zilele de 16 și 17 decembrie, corurile Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au susținut tradiționalul concert de Crăciun, ce s-a desfășurat în sala de conferințe a universității. În prima zi, concertul a avut un caracter mai special deoarece această manifestare a fost oferită mai întâi cadrelor didactice și invitaților de onoare, între care la loc de cinste a fost prezent Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Concertul a fost prezentat de părintele decan, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, care a salutat prezența ierarhilor, mulțumindu-le pentru prezență și susținere, arătând că „acest concert marchează inaugurarea aniversărilor a 25 de ani de existență atât a corului condus de conf. dr. Mircea Buta, cât și a acestei instituții. Mesajul acestor colinde ne deschide sufletul spre amintirile copilăriei, aducându-ne în preajma Tainei Întrupării Cuvântului, cea care caută să ne deschidă alte perspective asupra existenței noastre”.
Invitat la eveniment, IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a rostit un cuvânt duhovnicesc, evidențiind câteva aspecte din bogata tradiție românească legată de sărbătoarea Nașterii Domnului, mulțumindu-le gazdelor pentru invitație. Tot în acest cadru au fost amintite și comemorați prin rugăciune cântată evenimentele și eroii Revoluției din Arad și Timișoara căzuți în aceste zile acum 25 de ani. La vestirea Naşterii Mântuitorului au participat nume importante, precum domnul Cosmin Pribac, prefect al Aradului, domnul Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, doamna prof. univ. dr. ec. Ramona Lile - rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, toţi preoții consilieri ai Arhiepiscopiei Aradului, numeroşi preoţi, profesorii Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad şi numeroși credincioşi. Concertul de colinde „Sus pe cerul înstelat” a fost susţinut de Grupul bizantin „Trifon Lugojan”, dirijat de Emanuel Ioan Proniuc, urmat de Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, dirijat de arhid. asist. univ. drd. Paul-Tiberiu Ardelean, iar finalul a fost oferit de Corul mixt „Sfântul Maxim Mărturisitorul” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă condus de conf. dr. Mircea Buta, care este și coordonator al întregului proiect. Concertul a fost realizat în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.