Concert de colinde la Biserica Sfintei Cruci
Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Vasile cel Mare" – Calea Victoriei organizează, luni, 5 decembrie, începând cu ora 18.00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu sprijinul Primariei Sectorului 1, Concertul de colinde "Îngeri şi păstori colindă pământul" în interpretarea tinerilor de la Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu" şi a Coralei "Dell Canto". Concertul se va încheia cu reprezentaţia Grupului coral "Datina românească" al Asociaţiei "Tradiţia Românească". "Bucuria audierii unor colinde tradiţionale româneşti şi a unor pasaje internaţionale din muzica cultă sau colinde, va umple inimile credincioşilor de bucurie sfântă. Încercăm să dăruim tuturor o picătură de bucurie, pentru că Însuşi Pruncul cel Sfânt ne dăruieşte tuturor izvor nesecat de iubire vesnică", ne-a declarat pr. paroh Cristian Trandafir.