Concert de colinde la Lugoj
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Lugoj a avut loc duminică, 11 decembrie, un concert de colinde susţinut de Corul preoţilor Protopopiatului Lugoj şi de Corul Episcopiei Caransebeşului. În cuvântul de deschidere, pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, a spus: "Perioada colindelor este o perioadă pe care creştinii, de la mic la mare, o aşteaptă cu multă bucurie şi nerăbdare, iar de fiecare dată când acestea se fac auzite, fie prin grupuri de colindători, fie prin coruri sau interpreţi, ele stârnesc emoţii şi fiori în sufletul fiecăruia dintre noi, întrucât ne aduc o veste minunată." La concert au participat şi Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, Francisc Boldea, primarul Municipiului Lugoj, reprezentanţi ai Administraţiei locale.