Concert de colinde la Ploieşti

Un articol de: Ioan Bușagă - 11 Decembrie 2010

În Sala Mare a Casei Sindicatelor din Ploieşti va avea loc duminică, 12 decembrie, un concert de colinde. "În cadrul concertului de

colinde va concerta Corala "Doxologia" a preoţilor din Protopopiatul Ploieşti. Este pentru prima dată când corala preoţilor susţine un concert în afara unui lăcaş de cult. De asemenea, pentru concertul de colinde am implicat şi copiii de la Liceul Pedagogic "Jean Monnet" din Ploieşti. Copiii din clasa a II-a vor juca o scenetă religioasă dedicată praznicului Naşterii Domnului, iar copiii de la clasa a IX-a de la acelaşi liceu vor recita poezii creştine. Mulţumim pe această cale personalului Casei de Cultură din Ploieşti pentru că ne-a pus la dispoziţie sala cea mare pentru acest concert", ne-a declarat părintele protoiereu Ştefan Muşat. Intrarea este liberă!