Concert de colinde și daruri la un centru de îngrijiri pentru vârstnici din Capitală

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 20 Decembrie 2021

Fundația „Sfântul Ierarh Alexandru” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” ce activează în cadrul unui cămin pentru vârstnici din Capitală a organizat joi, 16 decembrie 2021, un concert de colinde pentru beneficiarii rezidenți și asistați aici. La concertul susținut de grupul psaltic al asociației, în sala de evenimente a centrului, au fost invitați și apropiații persoanelor vârstnice aflate în grija acestei instituții sociale.

„Ne‑am bucurat pentru că am reușit să‑i aducem aproape unii de ceilalți pentru a intra cu adevărat în sărbătoarea Nașterii Domnului. Am văzut pe chipurilor lor fericire, dor și drag de a fi în comuniune cu cei apropiați. La finalul concertului am oferit daruri tuturor participanților și am promis că se vor desfășura astfel de evenimente cât mai des în acest centru”, a declarat, pentru TRINITAS TV, Florina Ivan, directorul centrului de îngrijiri.

Cu acest prilej, Asociația „Sfântul Ierarh Alexandru” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în colaborare cu Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oferit mai multe daruri unor copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse. „În această seară ne‑am întâlnit cu copii aflați în dificultate, beneficiari recomandați de Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cărora cu bucurie le‑am oferit cadouri. Astfel, și pentru ei, având o situație deosebită în familiilor lor, ne dorim să existe bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos”, a spus părintele Alexandru Ivan, președintele asociației.

Centrul de îngrijiri pentru vârstnici este situat pe strada Occidentului nr. 25‑29, sector 1, București.