Concert de colinde şi expuneri teologice la Bocsig

Data: 07 Decembrie 2010

În Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a Parohiei Ortodoxe Bocsig, Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, s-a organizat vineri, 3 decembrie, o seară duhovnicească. Au participat preoţi din cadrul Cercului Misionar I Ineu şi numeroşi credincioşi. Cu această ocazie, a fost oficiată Vecernia şi a avut loc un concert de colinde susţinut de corul de copii al parohiei. La finalul slujbei, părintele Călin Negruţ a susţinut cateheză despre post şi despre aspectele sale practice şi a îndemnat credincioşii să recurgă la post, nu doar în scopul întâmpinării cu vrednicie a Praznicului Naşterii Domnului, ci în vederea curăţirii trupeşti şi sufleteşti permanente, fiecare putând să-şi aleagă modalitatea de postire care i se potriveşte structurii sale psihofizice şi aspiraţiilor duhovniceşti, împletind postul cu rugăciunea şi milostenia pentru ca jertfa postului să fie una deplină şi bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. A urmat un scurt cuvânt rostit de preotul paroh Flavius Ardelean, care a subliniat frumuseţea şi măreţia serii duhovniceşti trăite şi a mulţumit tuturor participanţilor şi celor care s-au implicat la buna desfăşurare a acestei seri. Evenimentul spiritual derulat la Bocsig s-a dorit a fi o lucrare pastoral-misionară, eveniment care se va mai desfăşura şi în alte parohii la date ce urmează a se stabili ulterior.

(pr. Flavius Ardelean)