Concert de muzică bisericească la Râmnic

Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 14 Martie 2018

Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit în această perioadă mai multe activităţi culturale şi pastoral-misionare, dedicate perioadei Postului Mare. La finele săptămânii trecute, în continuarea manifestărilor cultural- duhovnicești dedicate Sfântului Efrem Sirul, Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din Râmnic a găzduit un concert de muzică bisericească.

Invitat special la eveniment, actorul Cristian Alexandrescu a recitat versuri din poemele Sfântului Efrem Sirul, iar psalții arhid. Codruț-Dumitru Scurtu, protos. Meletie Țurcanu și pr. Lau­rențiu Cucă au interpretat un buchet de cântări psaltice. „Poet bisericesc neîntrecut, monah desă­vârşit şi slujitor răbdător, Sfântul Cuvios Efrem Sirul este numit și «liră a Sfântului Duh» şi mare învăţător al lumii. Operele sale cuprind cuvinte despre zdrobirea inimii, asceză şi virtuţile monahale. Lecturarea învăţăturilor Sfântului Efrem despre zdrobirea inimii şi despre Judecata de Apoi nu poate lăsa indiferentă nici chiar o inimă împietrită. Multe generaţii de creştini au simţit aproape de suflet operele Sfântului Efrem, mai ales «Cele şapte plânsuri». De aceea, am gândit ca în perioada Postului Mare să recitim parte din opera sfântului. Alături de «plânsuri», Sfântul Efrem a alcătuit și Imnele Postului Mare, Azimelor, Răstignirii și Învierii, în care există o strictă corespondență între elementele principale ale Paștelui Vechiului Testament și cele ale Paștelui lui Hristos. Euharistia, Răstignirea și Pogorârea biruitoare a Mântuitorului la iad reprezintă împlinirea prefigurărilor vechi-testamentare. Așadar, imnele Sfântului Efrem constituie meditații tematice pentru perioada pregătirii duhovnicești în Postul Mare”, a subliniat arhid. Codruț Dumitru Scurtu, la finalul evenimentului cultural-duhovnicesc.

Cerc pastoral-misionar în Parohia Bujoreni

Cel de al doilea eveniment găzduit de Arhiepiscopia Râmicului săptămâna trecută s-a desfăşurat la Parohia Blejani, din comuna Scundu, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde au avut loc lucrările Cercului pastoral Orlești. Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor îna­inte sfințite unită cu Vecernia, de către un sobor de preoți sub protia părintelui protoiereu Ion Dumitrașcu, după care a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, răspunsurile la strană fiind date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, părintele Sorin Mihai a vorbit despre „Unitatea Bisericii în fața persecuțiilor, ereziilor, precum și în fața curentelor filosofice și ideologiilor politice”. „Biserica lui Hristos a fost mereu amenințată în unitatea ei, dar Sfinții Părinți au mărturisit și păstrat dreapta credință până astăzi, când lumea a devenit din ce în ce mai tulburată și rătăcită din punct de vedere spiritual. În încheierea dezbaterii, părintele Sorin Mihai i-a îndemnat pe părinții și credincioșii prezenți să așeze la inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care zice: să dorim pacea pe care acela (vrăjmaşul) o urăşte. Să încetăm a mai cântări și a mai pune în cumpănă cuvintele dogmei. Să încetăm a mai vrea să fim învățători ai învățătorilor, să urâm a ne mai lupta în cuvinte, spre pierzania celor ce ascultă. Să credem așa cum Părinții ne-au predat. Nu suntem mai înțelepți decât Pă­rinții, nu suntem mai exacți decât învățătorii noștri, nu suntem noi păstori ai păstorilor, ci oi”, a încheiat pr. Sorin Mihai.

Activitatea pastoral-socială a zilei s-a încheiat cu tema „Dragostea lui Dumnezeu, calea către desăvârşire”, cuvânt de zidire duhovnicească, susținut în cadrul serii duhovnicești, din programul întâlnirilor catehetice cu credin­cioșii, organizate de parohiile din cuprinsul Protoieriei Drăgășani în timpul Postului Mare.