Concert de muzică bizantină la Varşovia

Data: 20 August 2010

Grupul psaltic "Stavropoleos" va susţine astăzi un concert de muzică bizantină în Biserica Dominicană din oraşul Varşovia. Concertul este organizat de către Institutul Cultural Român de la Varşovia, în colaborare cu Fundaţia Capella Cracoviensis, cu prilejul celei de-a XXXV-a ediţii a Festivalului Internaţional "Muzică în vechea Cracovie", informează site-ul Institutului Cultural Român de la Varşovia.

Festivalul Internaţional de la Varşovia este unul dintre principalele festivaluri ale celei de-a doua capitale culturale a Poloniei. Derulat în fiecare an începând cu 1975, festivalul "Muzică în vechea Cracovie" este unul dintre cele mai prestigioase şi vechi festivaluri de muzică din Polonia. Se reunesc solişti, coruri, formaţii camerale şi orchestre din întreaga lume. Concertele au loc timp de 17 zile în diverse locuri din oraş, precum biserici, muzee, curţi interioare ale unor clădiri istorice sau în mine de sare, în funcţie de caracterul muzicii. Anul acesta, printre participanţi se numără muzicieni din: Elveţia, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Grupul psaltic "Stavropoleos" a fost înfiinţat în anul 1994 şi a susţinut concerte în multe oraşe din ţară şi străinătate (Cipru, Polonia, Grecia, Franta, Austria, Germania, Italia, dar şi America şi Japonia). De asemenea, grupul psaltic a participat la festivaluri şi congrese de muzică sacră, precum cele de la Czestochowa, în 1995; Timişoara, în 1998; Bielsko-Biala, în 2002; Bucureşti, în 2002; Kiev, în 2004; Wroclaw, 2005). Grupul "Stavropoleos" a înregistrat numeroase casete audio şi compact-discuri, alte cântări fiind apărute pe două antologii ce grupează mai mulţi interpreţi, produse de casa de discuri Musica Sancta din Israel şi de Fundaţia Syndesmos din Paris.