Concert de muzică psaltică susţinut de Corul „Tronos“ la Facultatea de Drept

Data: 25 Noiembrie 2013
Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, a susţinut duminică, 24 noiembrie, un concert de muzică psaltică în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti. Evenimentul se încadrează în programul Serilor filocalice „Dumitru Stăniloae“, organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) şi de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR). Moderatorul serii a fost pr. Vasile Gavrilă, preotul îndrumător al ASCOR Bucureşti. „Cu mintea ascuţită de taina postului, cu sufletele luminate şi curăţate în baia pocăinţei, vă invit, preaiubiţi şi demni de toată dragostea dumnezeiască invitaţi ai noştri, să ne deschidem inimile, să ne deschidem urechile duhovniceşti pentru ca Grupul psaltic «Tronos» să picure, aşa cum numai cântarea dumnezeiască ştie să picure, în sufletele şi în inimile noastre melodie divină, izvorâtă din glasul lui Dumnezeu“, a spus pr. Vasile Gavrilă. Au fost interpretate piese psaltice precum: „Toată suflarea să laude pe Domnul“, „Ceata Sfinţilor Părinţi“, „Paraclisul Sfântului Grigorie Palama“, „Slava - Neispitită de nuntă“, „Irmos kalofonic“ (solo arhid. Mihail Bucă), „Din Ospăţul Stăpânului“ şi „Limbile să salte!“. (Diac. Şt. Sfarghie)