Concert dedicat Centenarului Marii Uniri, la Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca a avut loc un concert cu prelucrări din folclor și cântece patriotice, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai”, organizat de Protopopiatul Cluj II. Concertul „Noi suntem ai României” a fost susţinut de Corala „Armonia” din Constanța, acompaniată de Orchestra folclorică „Muzica Divertis”, cu o orchestrație realizată de Valeriu Cașcaval și Ion Croitor.
La începutul concertului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a amintit marea realizare a românilor de la 1918, Marea Unire: „E greu de a reda noianul de sentimente care i-au stăpânit pe cei ce au fost prezenţi la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Această unire, pe care a rânduit-o Dumnezeu, a fost pregătită de multă vreme. Multă vreme au aşteptat-o străbunicii noştri ca ea efectiv să se realizeze. Atunci, în Alba, pe Câmpul lui Horea, după ce în Sala Unirii cei peste 1000 de deputaţi au exprimat dorinţa întregii suflări româneşti din Ardeal, din Banat, din Basarabia şi din Bucovina că vor unirea şi a fost alcătuită rezoluţia unirii, pe Câmpul lui Horea, în faţa Catedralei de astăzi, peste o sută de mii de români au jubilat”.
Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri, a fost organizat de Protopopiatul Cluj II, prin implicarea protopopului Alexandru Ciui, care a anunţat că pe parcursului acestui an, Protopopiatul Cluj II va organiza mai multe evenimente dedicate sărbătorii Marii Uniri, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.