Concert educativ al Corului „Timotei Popovici” din Sibiu
Grupuri de elevi de la mai multe școli din Sibiu au avut posibilitatea să participe la Concertul educativ „Corul și importanța lui în comunitate”, care a avut ca obiectiv promovarea cântării corale în rândul tinerilor, eveniment susținut de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza. Concertul a avut loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar alături de elevi au fost cadre didactice și părinți. Concertul lecție a fost organizat pentru al doilea an consecutiv în Proiectul „Lumină și armonie”, ediţia a doua, desfășurat cu sprijinul Consiliului local și al Primăriei Sibiu. Elevii au învăţat, de la dirijorul corului, despre cântarea corală, rolul dirijorului, tonalitate, tehnici de interpretare și alte lucruri legate de educația muzicală. Au fost interpretate cântece patriotice și cântece specifice acestei perioade. În cadrul Proiectului „Lumină și armonie” din acest an au mai făcut parte Festivalul Coral „Timotei Popovici” (ediția a doua), „Cântece de neam și țară” - Marșul tinerilor ortodocși (Sibiu, septembrie 2018) și Concertul vocal-simfonic „În memoria eroilor neamului” - „Requiem Parastas” de Marțian Negrea.