Concert filantropic în Arhiepiscopia Târgoviştei

Data: 16 Aprilie 2015

Marţi, 14 aprilie, la Clubul Studenţilor din municipiul Târgovişte a avut loc concertul caritabil „Lumină din lumină”, susţinut de Corul „Anastasis” al Bisericii Eroilor din Târgovişte, dirijat de preotul Lucian Mileşan. În cadrul concertului, s-a strâns un ajutor pentru un tânăr cu handicap fizic sever din Arhiepiscopia Târgoviştei. La acest eveniment desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, au participat şi artiştii Vlad Miriţă, Nico, Adrian Mocanu, solist la Corul Madrigal, care au dorit să sprijine demersul caritabil  bisericesc.

În cuvântul transmis cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a arătat că această iniţiativă manifestă solidaritatea şi filantropia creştină, acum, în perioada pascală, când grija faţă de nevoile aproapelui sensibilizează mai mult sufletele noastre. Atenţia deosebită pe care Biserica noastră străbună o acordă sănătăţii şi îngrijirii omului reflectă vechea şi buna tradiţie creştină de valorizare integrală a omului, fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, şi de aplecare asupra nevoilor şi suferinţei umane, după cum ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.