Concert la Biserica „Sfântul Elefterie“-Nou

Un articol de: Ioan Bușagă - 10 Iunie 2014

Corul bărbătesc „Cantus Domini“ al Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi din Bucureşti a susţinut luni, 9 iunie, la Biserica „Sfântul Elefterie“-Nou din Capitală, un concert de muzică religioasă românească şi universală. Cu acest concert s-a încheiat Stagiunea corală „Paul Constantinescu“ 2013-2014, organizată de Asociaţia Naţională Corală din România.

La concertul Corului bărbătesc „Cantus Domini“, intitulat „Rugăciunea inimii“, au participat preoţi, profesori, oameni de cultură şi numeroşi iubitori de muzică bucureşteni. „În cadrul concertului, am abordat o serie de lucrări de factură religioasă românească şi universală, prin care am dorit să încălzim inimile ascultătorilor şi să le îndreptăm spre rugăciune, spre a fi mai aproape de Dumnezeu. De asemenea, am adus şi o rugăciune pentru maestrul Dragoş Alexandrescu, trecut la Domnul în primăvara acestui an, în memoria căruia am ţinut un moment de reculegere şi din repertoriul căruia am cântat „Heruvicul“. Concertul, numit „Rugăciunea inimii“, s-a desfăşurat sub egida Asociaţiei Naţionale Corale din România, condusă de maestrul Voicu Enăchescu“, a precizat arhid. Răzvan Constantin Ştefan, dirijorul Corului bărbătesc „Cantus Domini“.

Datorită experienţei profesionale a membrilor formaţiei corale, dobândită şi în urma participării la diferite concursuri internaţionale, concertul Corului Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi din Bucureşti a fost inclus în cadrul celei de-a V-a ediţii a Stagiunii Corale bucureştene „Paul Constantinescu“ 2013-2014, concert cu care s-a şi încheiat stagiunea. „Chiar dacă stagiunea s-a încheiat şi vacanţa de vară se apropie, suntem în pregătire intensă pentru a participa la un concurs coral internaţional ce va avea loc la Istanbul. De asemenea, după manifestările dedicate concursului internaţional am fost invitaţi de către preotul comunităţii româneşti din Istanbul, pr. Sergiu Vlad, pentru a lua parte la hramul bisericii româneşti din Istanbul, şi anume Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi“, hram la care suntem chemaţi să cântăm în strana stângă, alături de grupul de psalţi greci, care va cânta în strana dreaptă. Corul „Cantus Domini“ al Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi este în plin avânt. Este alcătuit din seminarişti, studenţi masteranzi şi doctoranzi teologi, dar şi studenţi de la Conservator, Medicină, Informatică, şi cu toţii încercăm să valorificăm tezaurul muzicii corale. În toată această activitate mă bucur foarte mult de colaborarea cu dirijorul secund al formaţiei corale, Victor Stoica, alături de care dorim să realizăm un brand pentru muzica corală bărbătească românească“, a mai spus dirijorul Corului bărbătesc „Cantus Domini“.