Concert la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
Catedrala Arhiepiscopală a găzduit Concertul de muzică sacră „Miluiește-mă Dumnezeule”, susținut de Corala „Reîntregirea” a Protopopiatului Alba Iulia și Corala „Apulum” formată din elevi ai Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Evenimentul a avut loc joi, 21 aprilie, și a debutat cu Slujba Pavecerniței mari, urmată de muzică religioasă dedicată Postului Mare, ingterpretată de cele două corale conduse de pr. prof. dr. Nicolae Topârcean. Repertoriul a cuprins piese precum „Rugăciunea Inimii”, „Şi era la ora a şasea”, „Către Tine Doamne”, „Tebe Poem”, Înnoieşte-te Noule Ierusalime” sau „Miluieşte-mă Dumnezeule”. Concertul s-a încheiat cu interpretarea comună a celor două corale a imnului „Să se umple gurile noastre” a lui Sabin Drăgoi, marcând astfel momentul culminant de întâlnire cu Domnul Iisus Hristos cel răstignit și înviat.