Concert pascal la Vaslui
În seara zilei de joi, 12 aprilie 2018, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din Vaslui, a avut loc un concert de muzică religioasă închinat Învierii Domnului. Au interpretat cântări specifice perioadei Penticostarului: Corul „Dignus est", al preoţilor din Episcopia Huşilor, Grupul psaltic „Sfântul Grigorie Palama" al Protopopiatului Vaslui şi Grupul coral al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Vaslui (ATOV). În cadrul manifestării a avut loc şi o expoziţie de ouă încondeiate şi icoane pe sticlă, realizate de către tinerii atoveni la atelierele desfăşurate în perioada Postului Mare. La finalul concertului, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit membrilor corurilor prezente pentru efortul depus, încurajându-i ca activităţile de acest gen să devină o tradiţie.