Concert Tronos la Parlamentul European

Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Martie 2019

Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, va concerta la Parlamentul European în 11 aprilie 2019, informează basilica.ro. Concertul va avea loc în cadrul evenimentului ExpoRomânia Bruxelles, organizat în contextul preluării Președinției Consiliului Europei de către România.

Evenimentul ExpoRomânia Bruxelles, desfăşurat pe parcursul a trei zile, 10-12 aprilie 2019, va cuprinde o serie de manifestări culturale: expoziție cu lucrări ale artistului Horia Bernea, expoziție de costume populare, de produse artizanale, de carte, lansare de carte, conferințe, momente muzicale etc.