Concerte de colinde în ţară şi diaspora

Un articol de: Ioan Bușagă - 17 Decembrie 2013
În preajma praznicului Naşterii Domnului, în numeroase protoierii, dar şi la nivel de parohii se organizează diferite acţiuni cultural-religioase pentru promovarea tradiţiilor străbune şi a valorilor ortodoxe româneşti. 
 
Preoţii din Protoieria Ploieşti, Arhiepiscopia Bucureştilor, au susţinut duminică, 15 decembrie, tradiţionalul concert de colinde în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. Evenimentul a fost deschis de un scurt recital de colinde susţinut de un grup de persoane private de libertate de la Penitenciarul Ploieşti. Prezenţa inedită a acestor persoane s-a datorat parteneriatului încheiat între Protoieria Ploieşti şi Penitenciarul Ploieşti, reprezentat la eveniment de către Magdalena Toma, director adjunct. „Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a dat putere ca să-L slăvim şi pentru faptul că evenimentul a fost o reuşită, fiind prezenţi peste 1.500 de credincioşi, care au făcut ca sala Casei de Cultură a Sindicatelor să fie arhiplină şi care ne-au rugat ca astfel de evenimente să fie cât mai dese. La sfârşitul concertului, am vorbit despre cât de benefic este pentru un neam respectul faţă de păstorii de suflete, păstori care Îl coboară prin rugăciune pe Hristos din ceruri şi tot prin rugăciune înalţă sufletele credincioşilor. De asemenea, la eveniment a fost prezent şi arhim. David Petrovici, exarh al mănăstirilor din zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a apreciat concertul de colinde ca un prilej de bucurie duhovnicească, a transmis binecuvântările Patriarhului României şi i-a încurajat pe preoţii corişti, a căror prestaţie a fost aplaudată la scenă deschisă“, a precizat pr. Ştefan Muşat, protoiereul Protoieriei Ploieşti. 
 
La biserica Parohiei „Popa Nan“ din Capitală, expoziţia de icoane pe sticlă şi concertul de colinde au devenit deja o tradiţie. „Icoanele au fost realizate de elevi de la Şcoala «Anastasia Popescu», iar concertul de colinde, susţinut de către elevi de la şcoala amintită şi de către corul Bisericii «Popa Nan». Evenimentul, ce a avut loc duminică, 15 decembrie, se desfăşoară anual, în baza parteneriatului existent între Biserică şi Şcoală“, a precizat Ani-Eliza Busuioc. 
 
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin Biroul de catehizare a tineretului al Protoieriei Piteşti, a organizat luni, 16 decembrie, concertul vocal-instrumental „Hristos Se naşte, măriţi-L!“. 
 
Evenimentul cultural-artistic s-a desfăşurat la Teatrul „Al. Davila“ din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, în parteneriat cu Liceul de Arte „Dinu Lipatti“ din Piteşti. „Acest concert este parte dintr-un parteneriat pe care Protoieria Piteşti l-a încheiat pe o perioadă de un an cu Liceul de Arte «Dinu Lipatti» din Piteşti, parteneriat care presupune angrenarea tinerilor elevi în mai multe proiecte şi acţiuni. Ne-am străduit ca să promovăm nu numai copiii de elită ai liceului, ci şi ceilalţi elevi, pentru a le oferi acestora o posibilitate şi o motivaţie de a se afirma. Pe de altă parte, în jurul acestui parteneriat, noi avem acces în şcoală nu numai pentru a desfăşura activităţi culturale, cât şi pentru a sta de vorbă cu tinerii pe diferite tematici, precum libertatea din punct de vedere creştin, diferenţa dintre libertate şi libertinaj sau despre falsificarea Crăciunului“, a precizat pr. Octavian Duminică, din cadrul Biroului de catehizare a tineretului al Protoieriei Piteşti. 
 
Evenimente dedicate praznicului Naşterii Domnului se desfăşoară şi în diaspora românească, precum la Parohia „Toţi Sfinţii“ - Waldkraiburg din Bavaria, Germania. La sfârşitul săptămânii trecute, Grupul „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului a susţinut un concert de colinde bizantine. „Chiar dacă enoriaşii sunt departe de locurile natale, mulţi dintre ei s-au remarcat prin dovedirea unei vii memorii, depănând din amintirile copilăriei, şi mai ales din vremea colindelor, dovedind că într-adevăr Postul Crăciunului este unul al plăcutelor amintiri, al smeritei bucurii şi al discretelor lăcrimări. Concertele acestea le interpretăm ca fiind un cadou făcut nouă chiar de Mântuitorul, ca răsplată pentru creştinii ortodocşi care nu-şi uită limba, credinţa şi tradiţiile“, a mărturisit pr. paroh Marius Turcu.