Concerte de colinde la Catedrala din Zalău

Data: 14 Decembrie 2010

Duminică, 12 decembrie, la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Jibou a avut loc concertul de colinde al corului "Predania" al Liceului Ortodox "Sfântul Nicolae" din Zalău, dirijat de arhid. prof. Adrian Onica. De asemenea, un concert de colinde a avut loc şi la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Zalău, duminică, 12 decembrie, fiind susţinut de corul Catedralei "Lumină lină" dirijat de prof. Ciprian Ghiurco. Au participat, cu un program de colinde şi poezii, şi copiii înscrişi în programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", sub îndrumarea pr. lect. univ. dr. Gabriel Gârdan şi a profesorilor Ionuţ Ciocmărean şi Marinela Roşu. (O.R.)