Concerte de colinde la Râmnicu Vâlcea

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 24 Decembrie 2019

Cetatea Râmnicului găzduieşte şi în acest an tradiţionalele concerte de colinde, premergătoare marelui Praznic al Naşterii Domnului. Între cei care au vestit bucuria sărbătorii s-au numărat şi elevii Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae”, care au pregătit o frumoasă serbare de colinde, alături de profesorii îndrumători. Evenimentul a avut loc joi, 19 decembrie, în holul mare al şcolii. Aici, sub coordonarea părintelui profesor Siluan Dumitru Scurtu, eleve și elevi de la instituția de învățământ teologic au interpretat un buchet de colinde, în semn de recunoștință pentru efortul personalului didactic.

Tot cu acest prilej, au fost expuse icoane pe sticlă, realizate de eleve și elevi de la secțiile „Pastorală” și „Științe sociale” în cadrul Atelierului de iconografie Sfântul Evanghelist Luca al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

La finalul concertului de colinde, părintele director Ștefan Zară a accentuat dimensiunea mistagogică a Praznicului Nașterii Domnului și i-a felicitat pe tinerii seminariști colindători, atât de la clasele de Teologie, cât și pe cele de la Științe Sociale.

Tot în aceste zile, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea a găzduit un frumos spectacol de colinde, organizat de asemenea de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”  și de Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”. Manifestarea, intitulată „Binecuvântarea colindelor”, s-a aflat la cea de-a treia ediție.  Concertul a avut loc în holul mare al Bibliotecii Județene, iar printre invitați, alături de elevii seminarişti, s-a numărat şi Corul de copii „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului, dirijate de pr. prof. dr. Siluan Dumitru Scurtu, respectiv eleve și elevi de la clasa de canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, coordonați de doamna prof. Monica-Valentina Scurtu. Cu prilejul acestui concert de colinde, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, conf. univ. dr. Remus Grigorescu, a lansat revista „Vitralii culturale” (nr. 7/2019), editată de Biblioteca Județeană.