Concerte de colinde la Sascut şi Buhuşi

Un articol de: Constantin Ciofu - 18 Decembrie 2015

La Casa de Cultură din localitatea Podu Turcului şi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti au fost susţinute marţi, 15 decembrie 2015, repertorii de colinde de către Corul „Melozii Romanului“, dirijat de pr. Vlad Samoilă, şi de către Corul „Laudamus“, dirijat de prof. Gheorghe Gozar. Cele două coruri de la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman au prezentat programul de colinde cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, prin grija părintelui Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Miercuri, 16 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim şi la iniţiativa părintelui Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, cele două formaţii corale au concertat la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi.