Concerte de colinde la Timișoara și Reșița

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 07 Decembrie 2017

Orașele Timișoara și Reșița au fost în această săptă­mână gazdele unor concerte tradiționale de colinde. Acestea au fost interpretate de copiii Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, de copiii din centre de tineret ale Episcopiei Caransebe­șului și de cei din Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

În Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Ti­mi­șoara a avut loc, marți seară, tradiționalul concert de colinde, susținut de Corul „Prologos” al Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” și al Grădiniței „Troița” din Timişoara. Programul celei de-a VIII-a ediții a concertului a cuprins mai multe colinde, interpretate atât de copiii de la grădiniță, împreună cu cei din clasele primare, cât și de copiii de la gimnaziu. Un moment deosebit l-a constituit interpretarea corului de părinți „Prologos”, a corului de fete al Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Făget și a coralei „Mărgana” din localitatea Marga, jud. Caraș Severin.

La eveniment au participat clerici, profesori, elevi, studenți, dar și părinții și apropiații copiilor de la cele două unități de învățământ organizatoare. La final, toate corurile participante, prin cântul și portul popular, au încântat auditoriul printr-un program de colinde prin care au transmis bucuria specifică perioadei Crăciunului.

„Aici, pe meleagurile noastre bănățene, Biserica Ortodoxă Română a avut și are în grijă toți copiii, elevii și studenții din oraș, statornicindu-se o legătură de suflet între Arhiepiscopia Timi­șoarei și Școala Ortodoxă «Antim Ivireanul». Această școală are sute de elevi, care învață în duhul tradițiilor frumoase ale românilor, formându-se, din punct de vedere moral și intelectual, la «umbra» Bisericii”, a spus părintele Ionel Popescu, vicar eparhial.

Fiecare participant, prin achi­ziționarea biletului, a primit în dar și albumul de colinde autentice românești „Ce Soare răsare!”. CD-ul cuprinde 14 colinde culese din bogata și valoroasa moștenire a neamului nostru românesc. Frumoasele cântări tradiționale reprezintă cele mai autentice trăiri muzicale ale sufletului poporului român, fiind un album unic, ce aduce multă bucurie în numeroase familii, în preajma marelui praznic al Nașterii Domnului.

Concertul tradițional de colinde a fost organizat de Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” și Grădinița „Troița” din Timișoara, în colaborare cu Asociația „Prologos”, Arhiepiscopia Timișoarei și Filarmonica Banatul.

Festival de colinde și cântece patriotice la Reșița

Și la Reșița a avut loc, zilele trecute, prima ediție a festivalului de colinde și cântece patriotice „Avem o țară, avem un crez”. Festivalul a fost organizat de Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Reșița și s-a desfă­șurat pe scena Palatului Cultural din municipiul de pe Bârzava. La această primă ediție au luat parte aproximativ 150 de copii și tineri din câteva centre de tineret ale Episcopiei Caransebe­șului, precum și din ATOR Banatul de Munte.

Repertoriul acestor coruri de copii și tineri a fost alcătuit din cântece sau poezii patriotice, dar și din colinde tradiționale româ­nești, pentru a marca începutul celui mai frumos anotimp al anului, și anume „anotimpul colindelor”.

La sfârșitul programului, părintele Gheorghe Șuveți, protopopul Reșiței, a mulțumit tuturor copiilor și tinerilor pentru participarea la această primă ediție a festivalului, care va fi o per­ma­nență pe agenda culturală a Episcopiei Caransebeșului. De asemenea, părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial, a arătat importanța acestor festivaluri, care scot în evidență preocupările copiilor și tinerilor legate de tradițiile și valorile strămoșești, dar și de păstrare a limbii româ­nești, precum și dragostea lor fa­ță de neam, credință și biserică.