Concerte de colinde tradiţionale româneşti în Serbia
Un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca s-a aflat în Serbia, unde a susținut mai multe concerte de colinde din repertoriul coral și tradițional românesc. Vizita a avut loc în perioada 9-11 decembrie, la invitația vicarului eparhial de Voivodina al Episcopiei Daciei Felix, pr. Emanuel Tăpălagă.
Vineri, 9 decembrie, grupul de studenți a susținut un concert de colinde în Sremski Karlovci, la Mănăstirea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, unde este stareț arhim. Cleopa Stefanovici, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din localitate.
Sâmbătă seara, 10 decembrie, studenții au dat răspunsurile la strană și au colindat în Catedrala ortodoxă română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț. Slujba Vecerniei cu Litie și rânduiala tunderii în monahism a rasoforului Calist Magyar, consilierul cultural al eparhiei și protopop de Alibunar, au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a binecuvântat studenții și le-a mulțumit pentru colind. În cursul zilei de sâmbătă, aceștia au colindat familia colegului lor Trajan Bundra, originar din Vârșeț.
Duminică, 11 decembrie, grupul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie și a susținut un concert de colinde în Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sân Mihai (Lokve), unde este paroh pr. Emanuel Tăpălagă, vicarul administrativ al eparhiei. Slujba a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim. La finalul Liturghiei, alături de studenții teologi au colindat și membrii Ansamblului „Casa Tineretului” din Sân Mihai. Grupul de studenți teologi a fost pregătit de arhid. lect. dr. Daniel Mocanu, cadru universitar al instituției de învățământ teologic clujean.