Concerte de muzică bizantină la Tesalonic
Primăria oraşului Tesalonic, al doilea oraş ca mărime al Greciei, în colaborare cu Mitropolia Tesalonicului, a organizat, în perioada 18-22 octombrie, patru concerte de muzică bizantină. Toate cele patru concerte au fost susţinute în Biserica „Sfântul Gheorghe“, cunoscută şi sub numele de Rotonda, din centrul oraşului.
În prima seară, pe 18 octombrie a.c., concertul a fost oferit de corului de muzică bizantină „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Novi-Sad (Serbia). A doua seară, pe data de 19 octombrie, concertul a fost susţinut de grupul „Psalmodia“ din România, condus de pr. Sebastian Barbu-Bucur. Preţ de o oră, grupul „Psalmodia“ a interpretat atât piese din repertoriului grecesc, cât şi piese în limba română. Pe data de 20 octombrie 2008, concertul a fost susţinut de grupul „Ioanneis Koukouzelis“ din Grecia şi corul „Sfântul Gheorghe“ din Bulgaria. În ultima zi, corul preoţesc al Mitropoliei din Tesalonic, intitulat „Sfântul Ioan Damaschin“, a susţinut ultimul concert, din cadrul acestei manifestări culturale şi religioase. Cele patru concerte se înscriu în cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se găsesc în biserica cu acelaşi nume din oraşul Tesalonic.