Concerte în Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Darius Herea - 26 Aprilie 2013

Joi, 25 aprilie, Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului a fost gazda unui concert prepascal intitulat „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase“. Aceeaşi manifestare culturală a fost organizată de către Episcopia Caransebeşului şi miercuri, 24 aprilie, în Sala „Lira“ a Liceului de Artă „Sabin Păuţa“ din Reşiţa.

Concertul a fost susţinut de corul preoţilor Episcopiei Caransebeşului, condus de pr. Laurenţiu Iacob, corul secţiei de teologie ortodoxă din Caransebeş, dirijat de pr. prof. Gheorghe Tistu, şi de către Grupul psaltic „Katharsis“ al Episcopiei Caransebeşului, condus de Alin Buliga. Formaţiile care au urcat pe scenă au interpretat piese corale şi psaltice specifice perioadei Postului Mare. De asemenea, au fost prezentate în premieră, de către corul preoţilor Episcopiei Caransebeşului, stihiri din Paraclisul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“ tradus din greacă de pr. Laurenţiu Iacob, aranjament muzical realizat de pr. prof. Gheorghe Tistu.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, a autorităţilor locale, a preoţilor din localitate, a elevilor seminarişti şi studenţilor teologi, precum şi a unui număr mare de credincioşi.

„Aceste cadouri muzicale sunt oferite înainte de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, credincioşilor noştri care doresc şi prin aceste manifestări spiritual-culturale să se împărtăşească de bucuria acestei perioade, care într-adevăr ne deschide drumul spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Nu putem ajunge la Înviere fără cruce, fără asumarea crucii, şi toate cântările care au fost interpretate de aceste coruri, de aceste grupuri, au venit ca un balsam pentru sufletele ascultătorilor şi tuturor celor care doresc să se împărtăşească din cuvântul lui Dumnezeu şi din cântul divin“, a precizat Preasfinţitul Lucian.

La rândul său, protos. Casian Ruşeţ, secretarul Episcopiei Caransebeşului, a precizat: „Concertul pe care l-am audiat în această seară nu reprezintă doar o simplă tradiţie, un obicei al Episcopiei Caransebeşului de a prezenta credincioşilor concerte prepascale, ci este şi o încununare a unor activităţi, este o osteneală a celor care au pregătit aceste concerte, dar în acelaşi timp este şi o bucurie a celor care au ascultat. Concertul ne-a întărit duhovniceşte şi este o altă Denie, un alt mod de a ne pregăti pentru sărbătoarea Floriilor, dar mai mult pentru a ne pregăti de praznicul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos“.

Concertul prepascal „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase“ este debutul unui şir de manifestări spirituale şi culturale pe care Episcopia Caransebeşului le organizează în fiecare an cu prilejul sărbătorii hramului Catedralei episcopale „Învierea Domnului“din Caransebeş, în cadrul „Zilelor credinţei şi culturii în Judeţul Caraş-Severin“.