Concertul anual de muzică psaltică „«Byzantion» cântă pelerinilor“
În Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc aseară concertul Corului "Byzantion" din Iaşi. Evenimentul a marcat împlinirea a 13 ani de existenţă a acestei formaţii şi împlinirea a 80 de ani a maestrului Visarion Huţu.
Membrii formaţiei de muzică psaltică "Byzantion", dirijat de prep. univ. Adrian Sîrbu, care împlineşte anul acesta 13 ani de activitate, au dedicat aseară un concert pelerinilor care au venit la Iaşi să se închine moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Pentru că cea mai mare parte a celor care au venit în cetatea Sfintei Parascheva s-au aflat la rând, concertul a fost difuzat prin intermediul boxelor pe străzile din apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi. Corul "Byzantion" a marcat şi o apariţie editorială care reprezintă o adunare de texte liturgice, şi anume slujba şi acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul. "Dorim ca acest concert să fie o provocare pentru toţi tinerii spre acest gen muzical" La finalul concertului de aseară arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Arhim. Dosoftei Şcheul i-a oferit maestrului Visarion Huţu, fost solist la Opera Română din Iaşi, din partea Părintelui Mitropolit Teofan, o distincţie de vrednicie. "În această seară am omagiat respectul pe care îl aducem maestrului Visarion Huţu, care a împlinit astăzi (n.r. aseară) vârsta de 80 de ani. Vrem să devină un concert care să cheme spre muzica bizantină cât mai mulţi iubitori de muzică psaltică. Secţia de muzică religioasă a Universităţii de Arte "George Enescu", aflată sub directa supraveghere a pr. conf. dr. Florin Bucescu, prinde forţe noi. Dorim ca acest concert să fie o provocare pentru toţi tinerii spre acest gen muzical, pe cât de tradiţional, pe atât de neglijat de intelectualitatea muzicală", ne-a spus prep. univ. Adrian Sîrbu. La concertul Corului "Byzantion" au participat, pe lângă pelerini, profesori de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi de la Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dar şi studenţi sau seminarişti ieşeni. Evenimentul s-a încheiat prin intonarea troparului Sfintei Parascheva.