Concertul „Bun ești, Doamne, bun!” la catedrala din Huși

Data: 20 Decembrie 2022

Duminică, 18 decembrie, a avut loc, în prezenţa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la Catedrala Episcopală din Huși, concertul tradițional de colinde intitulat „Bun ești, Doamne, bun!”
La eveniment au participat Ansamblul instrumental „Eden” din Bârlad, coordonat de profesoara Mara Forțu; Grupul psaltic „Sfântul Grigorie Palama”, dirijat de părintele Ovidiu Vasile Ungureanu; Corala „Fantasia” din Vaslui, dirijată de profesorul Vasile Negură; Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii care alcătuiesc grupul psaltic junior, dirijați de părintele Vlad Mironescu; solista Teodora Panainte.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a vorbit despre demnitatea pe care Dumnezeu a redat-o prin Întruparea Fiului Său fiecărui om: „Într-un refren pe care îl auzim foarte des în colinde, atât bogații, cât și săracii sunt numiți «boieri». Fiecare creștin a cărui casă este colindată și în care se vestește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos se bucură de acest apelativ. Părintele Nicolae Steinhardt dă un alt sens acestui cuvânt, pe care noi nu-l mai folosim, și care are, din păcate, în mentalul nostru o conotație negativă - când îi spunem cuiva că este «boier», este ca și cum acela nu mai poate de bine și îi sfidează pe ceilalți, se comportă cu o anumită aroganță. În colinda românească, această formă de adresare de care ne bucurăm cu toții în timp ce suntem colindați înseamnă demnitatea care ne este recunoscută, noblețea cu care suntem tratați, atenția și dragostea de care ne bucurăm. Cel care l-a transformat pe om într-un «boier», redându-ne demnitatea (noblețea, frumusețea) sufletului, bucuria și pacea, este Hristos. El este numit de părintele Ni­colae Steinhardt «boier»”.

La final, Preasfinția Sa a mulțumit celor care au colindat pentru dragostea, bunăvoința și deschiderea sufletului lor, precum și celor care au răspuns invitației de a fi părtași la acest moment de bucurie și i-a colindat, la rândul său, pe cei prezenți.