Concertul coralei preoților din Arhiepiscopia Aradului
În ziua de 27 martie 2018, când s-a împlinit Centenarul unirii Basarabiei cu România, după slujba Pavecerniţei celei Mari, în Catedrala Veche din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și în prezenţa Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc un important eveniment cultural-religios: concertul de cântări religioase din perioada prepascală, al coralei preoţilor Arhiepiscopiei Aradului, dirijată de arhid. drd. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc la Centrul eparhial.
Corala a interpretat un buchet deosebit de cântări religioase, având ca temă importanţa pocăinţei şi a smereniei în urcuşul duhovnicesc al omului către Dumnezeu, implicit către Înviere, în această perioadă specială a Postului Paştilor.
Reliefând mesajul duhovnicesc al fiecărei cântări, repertoriul pieselor corale a fost prezentat de către părintele protos. dr. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, care, cunoscând sensibilitatea duhovnicească a auditoriului, credincioşi frecvenţi ai Catedralei istorice a Aradului, a înserat între piese importante cuvinte de învăţătură despre pocăinţă şi smerenie, din lucrările Sfinților Părinți ai Bisericii. Totodată, părintele Nicolae a amintit că acest concert se dorește a fi un pios omagiu adus făuritorilor Unirii Basarabiei cu România.
Catedrala istorică a Aradului se înscrie între instituțiile cu rol major în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri. Această catedrală a fost un simbol al identității naționale, dar și o veritabilă redută care a militat și a luptat pentru păstrarea credinței ortodoxe și identității naționale a românilor din această parte de țară, a mai subliniat părintele prezentator.
La final, Preasfințitul Părinte Emilian, prin cuvinte calde, înțelepte și părintești, a apreciat întreaga activitate misionar-culturală desfășurată de corala preoților arădeni ca fiind o jertfă adusă lui Dumnezeu slăvit în Treime, mulțumindu-le tuturor membrilor coralei și credincioșilor prezenți pentru împreuna-lucrare duhovnicească și pentru efortul de a pune tot ce este mai frumos și mai nobil în slujirea lui Dumnezeu.
De asemenea, aflându-ne în pragul sărbătorilor pascale, Preasfinția Sa a transmis cele mai calde urări de bine și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei tuturor credincioșilor arădeni.