Concertul de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 21 Decembrie 2021

În Sala „Independența” din municipiul Târgoviște s-a desfă­șurat luni, 20 decembrie 2021, tradițio­nalul concert de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei, sus­ținut de Corul „Valachia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgo­viștei și de Corala Catedralei din Târgo­viște, ambele dirijate de maestrul Mihail Vlădăreanu, informează Biroul de presă al eparhiei.

În cadrul concertului au fost interpretate colinde românești şi din repertoriul internațional. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviș­tei și Exarh patriarhal, a evidențiat rolul mărturisitor al colindelor în aprofundarea credinței noastre. Totodată, ierarhul a vorbit și despre importanța duhovnicească a colindelor în pregătirea pentru întâmpinarea marii sărbători a Naș­terii Domnului: „Crăciunul este o celebrare a credinței creștine și un mijloc de a ne reaminti de funda­men­tele speranței noastre, de intensificare a iubirii față de aproapele și de promovare a valorilor Evangheliei Mântuitorului Hristos. Pe ea s-a fondat, de altfel, civilizația actuală, de aceea, sărbătoarea Nașterii Domnului aparține identității profunde a întregului spațiu euro-atlantic”.
La final, Înaltpreasfinția Sa a prezentat Almanahul bisericesc al Arhiepiscopiei Târgoviștei pe anul 2022, calendarul bisericesc pe anul 2022, precum și noi CD-uri ale Coralei Arhiepiscopiei Târgoviștei apărute la Editura eparhială, potrivit aceluiași comunicat.