Concertul de colinde al şcolilor de teologie în Arhiepiscopia Târgoviştei

Data: 19 Decembrie 2014

Joi, 18 decembrie, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, s-a desfăşurat, la Clubul Studenţilor din municipiul Târgovişte, concertul de colinde al Corului Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Târgovişte, dirijat de către pr. dr. Gheorghe Drăghici şi prof. Florinel Cazan, şi al Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, dirijat de prof. Mihail Vlădăreanu, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. La eveniment au participat numeroşi studenţi şi elevi, personalităţi ale vieţii academice şi publice locale. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rolul colindelor în viaţa credincioşilor, subliniind profunzimea lor doctrinară şi liturgică, ele aducându-ne acea bucurie a magilor care L-au găsit pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, speranţă şi încredere în inimile noastre. De asemenea, ele au şi un important rol misionar, căci în cuvinte simple, dar frumoase şi pline de bogăţie sufletească cuprind elementele fundamentale ale învăţăturii Domnului Hristos, propovăduind prin sensibilitatea artei muzicale adevărul evanghelic.