Concertul „Din înaltul cer” la Ateneul Român
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române, dirijat de conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, a susținut sâmbătă, 20 decembrie, un concert de colinde, intitulat „Din înaltul cer”, la Ateneul Român. La acest eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concertul i‑a avut ca invitați speciali pe soprana Ana Cebotari și pe actorul Dragoș Huluba, care au completat atmosfera de sărbătoare cu momente artistice deosebite.
Programul a reunit colinde românești și lucrări din repertoriul coral universal, semnate de compozitori precum Ion Costescu, Valentin Teodorian, Eugen Dan Drăgoi, Virgiliu Popescu, Radu Paladi, Nicolae Lungu, Marius Hristecu, Petre Ștefănescu, Florian Costea, Ion Baston, Iosif Fiț, Mykola Leontovych și alții.
„Astăzi am deosebita onoare de a transmite binecuvântarea și prețuirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, atât pentru doamna director‑dirijor Luminița Guțanu Stoian, cât și pentru toți membrii Corului de copii și tineret «Symbol» al Patriarhiei Române, la concertul tradițional de colinde «Din înaltul cer », organizat la Ateneul Român. Am audiat colindele frumoase, autentice, profunde, care, prin vocile îngerești ale copiilor, ne‑au transmis bucuria, emoția și sensibilitatea lor. Îi felicităm pentru efortul lor constant de a promova valorile autentice și profunde ale neamului românesc, tradițiile frumoase și sfinte. Cine cântă mereu și se roagă mereu rămâne pururea tânăr, pentru că muzica și rugăciunea poartă parfumul eternității. Acești copii și tineri sunt semne de mare speranță pentru viitorul poporului român. Felicităm Corul «Symbol» al Patriarhiei Române, care are atât de multe voci îngerești, și ne rugăm Domnului Hristos să le dăruiască ani mulți și binecuvântați, plini de lumină și de bucuria îngerilor din ceruri, care laudă neîncetat pe Dumnezeu!”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„Și anul acesta, Corul de copii și tineret «Symbol - Jean Lupu» a susținut tradiționalul concert de colinde. În fiecare an, Filarmonica «George Enescu» programează două concerte - unul iarna și unul vara, de Ziua Copilului. S‑a ales un repertoriu variat, cu colinde mai lente și mai ritmate, dar și colinde universale, pentru a oferi diversitate și a satisface gusturile tuturor. Aceste colinde interpretate sunt iubite și apreciate de toți ascultătorii noștri. De asemenea, mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru grija părintească pe care o arată coralei noastre și, de asemenea, Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul, delegatul Preafericirii Sale, care ne‑a bucurat să fie alături de noi în această zi de mare bucurie. Colindele din această perioadă transmit credință, bucurie și speranță, aduc pace și lumină în sufletele oamenilor, amintindu‑ne de valoarea comuniunii, a iubirii față de aproapele și de minunata taină a Nașterii Domnului”, a spus conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian.
Corul „Symbol ‑ Jean Lupu” a fost înființat la 18 septembrie 1990 de arhid. prof. Jean Lupu și este condus în prezent de conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian. De‑a lungul timpului, corul a obținut numeroase premii la competiții naționale și internaționale și este singurul cor de copii care a interpretat integral răspunsurile la Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală istorică din București. Repertoriul corului este variat, cuprinzând piese de folclor, muzică bizantină și lucrări de muzică clasică.