Concertul „Răsună Centenarul României", la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și cu Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au participat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la Concertul coral-simfonic extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri, sub titlul „Răsună Centenarul României”.
Primul spectacol al acestui concert dedicat Centenarului României a avut loc la Satu Mare, joi, 25 ianuarie, în sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”, iar un alt concert dedicat Centenarului Marii Uniri a avut loc în această primăvară, în aceeași sală.
Evenimentul este organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Primăria Baia Mare, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, și Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Concertul de la Baia Mare, de duminică, 29 octombrie, a fost susținut de Corala „Arhanghelii” a preoțimii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, dirijată de pr. Petrică Aurelian Covaciu, acompaniată de orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, dirijată de Ștefan Novak, solist vocal Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare. A recitat artistul Carol Erdos.
Adaptările orchestrale au fost realizate de compozitorul clujean Alexandru Ștefan Murariu.
În programul care a avut două părți spectatorii au urmărit piese orchestrale și corale patriotice, scrise de compozitori români și pe versuri de poeți naționali.
În finalul concertului, PS Episcop Iustin a oferit profesoarei Ramona Boitor Socolan Ordinul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”, pentru contribuția adusă la organizarea Concertului coral-instrumental „Răsună Centenarul României”. Aceeași distincție a fost oferită și Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, pentru promovarea muzicii corale și simfonice românești; pentru activitatea artistică şi pentru contribuția adusă la organizarea concertului coral-instrumental.
„Biserica, familia, școala au promovat din totdeauna valorile naționale, aceste cântări speciale. A fost, cu adevărat, o seară binecuvântată, un dar de Centenar. Un concert de asemenea valoare este o hrană pentru suflet și pentru simțirea noastră românească”, a spus PS Episcop Iustin.