Concertul tradiţional de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va avea loc pe 18 decembrie

Un articol de: Tudorel Rusu - 12 Decembrie 2016

Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va avea loc în acest an duminică, 18 decembrie 2015, de la ora 17:00, la Centrul de evenimente „Agora“ din Iaşi (fostul Centru de conferinţe „Providenţa“), în Sala „Ştefan cel Mare“. Evenimentul este organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Colegiul „Sfântul Nicolae“.

La acest eveniment organizat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vor interpreta colinde următoarele grupuri: „Vlăstarele Ortodoxiei“ - ATOR Piatra Neamţ, „Vestitorii Bucuriei“ - ATOR Târgu Neamţ, Corul ATOR Botoşani, Corul ATOR Bucecea, Corul „Învierea“ - ASCOR Iaşi, Corul academic „Byzantion“.

„La ediţia de anul acesta vă aşteptăm din nou la «Opaiţ», dar, de această dată, întoarcerea la colindele străbunilor se va face prin intermediul tinerilor. Plecăm de la premisa că tinerii sunt vestitorii predilecţi ai Naşterii Domnului, ei fiind aceia care transmit cu sensibilitatea specifică vârstei taina venirii în lume a Fiului, Prunc tânăr, Dumnezeu mai înainte de veci. Atmosfera va fi conturată printr-un decor specific, iar cetele de colindători pe care le primim vor îmbrăca şi straie de sărbătoare populară, fiind iubitoare de tradiţie şi neam. Mesajul transmis va fi unul puternic. Opaiţul poartă lumina creştinătăţii de timpuriu pe teritoriul ţării noastre, aceasta fiind întreţinută şi de entuziasmul milenar al colindătorilor. Colindul vine din adânc de istorie creştină a poporului român, transmite vestea Naşterii şi devine călăuzitor în întuneric, luminând puternic prin mesaj şi trăire“, ne-a declarat Ana Maria Ţoc, reprezentant marketing la Colegiul „Sfântul Nicolae“.

Intrarea la eveniment va fi liberă.